Clădiri de hotel imperial din Timişoara

piata unirii timisoara 1860

O relatare a destinului vechilor clădiri cu destinaţie de hotel ar fi imposibil de realizat în site-ul nostru, mai mult, nici nu s-ar cădea să fie făcută în paginile web de faţă. Totuşi, o sinteză s-ar putea sugera, cu scopul evident de a trezi interesul turistului modern şi care a ajuns la Timişoara din curiozitate sau din plăcere.

După cum aţi putea observa, Hotel Savoy îşi propune să trezească spiritul de observaţie al călătorului din aceste locuri, în speranţa evidentă şi justificată că veţi reveni şi, de ce nu, veţi fi din nou oaspeţii noştri.

Cerbul de aur

Turistului care ar vrea să vadă cum arăta pe vremuri un hotel din Timişoara îi recomandăm să viziteze centrul vechi al oraşului. Spre deosebire de alte locuri din România, la Timişoara încă te poţi opri, cu un eventual ghid turistic în mână, să priveşti contemplativ o clădire, o stradă sau o piaţă iar apoi să-ţi închipui trăsuri şi prinţi, intelectuali sau afacerişti care au tras aici, la cine ştie ce vechi hotel, sau locul acela la care te uiţi să-ţi amintească de vreo premieră în istoria urbană a Europei, cum ar fi de exemplu iluminatul public şi despre care vom vorbi în alt material.

„La cerbul de aur” a funcţionat ca hotel încă de pe la 1740, ba mai mult, datorită reputaţiei de care se bucura la capitolul restaurant, aici era locul de întâlnire al intelectualităţii locale. Clădirea în care se afla vechiul hotel există şi astăzi, în cea mai mare parte foarte bine conservată şi se află în Piaţa Sf Gheorghe. O puteţi recunoaşte uşor, este colţul străzii Augustin Pacha iar la parter încă funcţionează o frizerie. În clădirea unde a fost renumitul hotel „Cerbul de aur” a rezistat o vreme şi o subredacţie a vechiului cotidian „Evenimentul Zilei”.

Imobilul cu două etaje impunătoare mai adăposteşte astăzi birouri de firme şi nimic nu sugerează faptul că vechiul hotel „Cerbul de aur” a existat până în perioada interbelică. Apoi, după instaurarea regimului comunist, în clădire a funcţionat un cămin muncitoresc, ca o ironie a sorţii, acolo unde altădată se auzeau discuţii pe teme elitiste şi la restaurantul la care veneau vechile „vip-uri” bănăţene.

Hotel „La cei şapte principi electori”

hotel sapte electori timisoara

Piata Unirii. fostul hotel Cei spate printi electori

Cum spuneam, printr-un remarcabil joc al întîmplării, sau poate că numai datorită oamenilor care au locuit în acest spaţiu multicultural şi multietnic, Timişoara a reuşit să-şi păstreze o parte importantă din vechiul spirit romantic al secolelor trecute. Am putea include aici şi clădirea în care a fost un foarte luxos hotel din vechile vremuri imperiale, respectiv „La cei şapte principi electori”. Imobilul se poate vedea în Piaţa Unirii şi se poate identifica foarte uşor căci aici funcţionează şcoala Nikolaus Lenau.

Imobilul are o istorie specială, fiind prima casă cu etaj din vechea Domplatz, şi având anul construcţiei 1752. Până a deveni hotel a aparţinut lui Leopold Kayser, un vechi şi renumit maistru brutar. Ansamblul a cunoscut o grandioasă viaţă de lux, destinată evident oamenilor cu bani, iar după primul război mondial în vechile camere de hotel au funcţionat sedii de firme, redacţii de ziare, birouri publice.

Am mai putea spune despre vechiul hotel „La cei şapte principi electori” că a reuşit să fie multă vreme un etalon în materie de lux, iar probabil pentru a i se şterge din această amintire, asupra clădirii au fost operate lucrări de renovare şi de simplficare a stilului arhitectonic. Ne referim desigur la anii „puterii populare”. Totuşi, este un loc încărcat de istorie şi care poate fi admirat de orice turist în Timişoara.

Hotelul Kronplatz Rudolf

strada alba iulia timisoara

Timisoara, Strada Alba Iulia cum arata prin 1880. In stanga Hotel Kronplatz Rudolf

Ca să fim sinceri, puţini oameni din Timişoara ştiu unde a fost un asemenea hotel, mai ales că sub respectiva denumire a funcţionat o perioadă de vreo cincisprezece ani, din 1875 până în 1889. De fapt este vorba despre partea dinspre strada Alba Iulia a clădirii teatrului. Astăzi, vechiul hotel poate fi recunoscut foarte uşor, trebuie doar să vă plimbaţi pe această foarte cunoscută stradă din Timişoara şi să admiraţi vitrinele cu afişe teatrale, sălile de expoziţie… este un întreg ansamblu care odinoară, în perioada de „la belle epoque”, aici era un consistent centru cultural şi de high life al oraşului.

Poate vă amintiţi, prinţul Rudolf al Austriei este subiectul principal al dramei imperiale cunoscută drept scandalul de la Mayerling, prinţ care a murit alături de iubita sa Maria Vetsera în împrejurări rămase neelucidate complet până în ziua de astăzi. După moartea prinţului Rudolf imobilul a devenit Hotel Ferdinand, numele fiind al arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei, cel care avea să moară asasinat la Sarajevo şi devenind pretextul primului război mondial.

După cum se observă, evenimentele istorice şi ecourile acestora se regăsesc la Timişoara în detalii pe care trebuie să ştii să le citeşti, la fel ca pe aceste vechi denumiri de hotel. Aspectul important al oraşului este acela că a reuşit, aşa cum spuneam mai sus, ca o parte importantă din trecutul său să poată fi încă vizibilă, în ciuda dorinţei de ştergere a urmelor, dorinţă de distrugere şi de transformare atât de vădită a vechilor autorităţi.