Prin Timișoara de altădată

hotel regina angliei timisoara

Când își alegeau la ce hotel din Timișoara să tragă, principala cerință a călătorilor din vremurile de odinioară era ca la acesta să se poată ajunge cu tramvaiul, sau măcar să fie ușor accesibil caleștilor, dacă ne gândim la prioada premergătoare apariției căii ferate. Un restaurant bun, faima lui, dădeau bine pentru orice hotel și era de neconceput să nu ai unde să iei masa.

Foarte bine plasat din acest punct de vedere era „Regina Angliei”, hotel din vechiul cartier Fabric din Timișoara de altădată. El poate fi văzut si astăzi, în piața Romanilor, față în față cu biserica romano-catolică, dar având o cu totul altă destinație. La „Regina Angliei” se putea ajunge de la gară cu tramvaiul, aici fiind un punct terminus al liniei de tramvai cu cai. Deși poate că părea destul de modest, acest hotel avea una dintre cele mai bune reputații, cel puțin în ceea ce privește partea de restaurant, mai ales dacă ne referim la bucătăria tradițională maghiară.

hotel boul de aur timisoaraEste recunoscut faptul că mare parte din localurile de restaurant, multe hanuri cât și orice hotel mai renumit din secolele trecute aveau nume de animale, iar acestea erau fie de aur, de argint sau o culoare cu tâlc pentru fiecare caz în parte. Aproape orice hotel avea o istorie pregătită în acest sens și pe care o difuzau cât se poate de des clienților și călătorilor, fiind mijlocul specific de reclamă. Un hotel poate mai puțin cunoscut din vechea Timișoară este „Boul de Aur” („Arany Okor”). Specific pentru acest hotel era poate tradiționalul gulaș pe care-l serveau, dar notorietatea și-a câștigat-o de pe urma poetului simbolist Ady Endre, unul din clasicii literaturii maghiare și care a fost găzduit aici de câteva ori. Este mai puțin importantă legătura volumului de poeziii al lui Endre cu acest hotel din Timișoara, respectiv ciclul „Sânge și aur”, sau dacă mesele zdravene servite la restaurant au fost sursă de inspirație pentru poet, relevant este că faima se poate trage din orice…

Hotel „Boul de Aur” se află pe strada Augustin Pacha, peste drum de Biblioteca Academiei, intr-un imobil care astăzi găzduiește Direcția pentru Cultură a Județului Timiș. Mai mult, se poate ca faima restaurantului să fi fost pusă în umbră de renumitul „Der Trompeter”, hotel-restaurant aflat la numai câțiva pași depărtare și despre care puteți citi în Cel mai vechi hotel din Timișoara: Trompetistul

restaurant bulevard timisoaraVenind mai aproape în timp, ar mai fi de remarcat vechiul complex hotelier din Palatul Lloyd din imediata vecinătate a Teatrului Național. În primii ani ai secolului trecut aici era renumitul restaurant „Bulevard” iar vechiul hotel este folosit azi de către Rectoratul Politehnicii Timișoara.