+40.256.249.900       contact@hotelsavoytimisoara.ro

Spații de cazare în Timișoara tot mai aglomerate

cazare timisoara

Spațiile de cazare în Timișoara ar trebui să fie mai ocupate în 2017 decât în anii anteriori. Acest lucru va fi pe placul managerilor de hotel, al căror entuziasm în dezvoltarea turismului românesc este nedisimulat. Cel puțin așa rezultă din publicațiile online cu articole despre turism și care de fapt redifuzează date obținute de la INSE. S-ar putea discuta totuși pe seama acestui lucru și, mai ales, despre ce-i așteaptă pe întreprinzătorii din industria hotelieră…

România este pe un val ascendent, numărul turiștilor străini crescând de la 1,71 milioane în 2013 la 2,47 în 2016. Dacă facem însă o comparație cu vecinii noștri, cu Bulgaria de exemplu, ei au atins anul trecut 8 milioane de turiști străini. În condițiile în care populația Bulgariei este de 7,18 milioane. Ai zice că acolo toată lumea are un spațiu de cazare, fie hotel, pensiune sau măcar un mic restaurant.

Ar trebui să ne punem întrebarea de ce nu devine România o țară „mai turistică”!? De ce succesul bulgarilor este un veșnic material de studiu în turism pentru orice guvern am avea!? Administratorii de hotel de pe litoral se bucură însă de introducerea voucherelor pentru vacanță oferite angajaților bugetari. Măsura va intra în vigoare de la 1 iulie și constă în suma de 1450 de lei, însă problemele cu spațiile de cazare nu se vor termina…

Un hotel, un master-plan…

Iată însă că din prima ediție a Conferinței Naționale a Industriei Ospitalității, desfășurate în aprilie la București, o informație a ieșit din tiparul clasic. Guvernul vrea să aducă reprezentanți ai agențiilor de turism străine, ziariști și bloggeri de peste hotare. Totul într-o nouă dimensiune a promovării în turism, respectiv info-tripurile, pe românește călătorii de documentare pentru străini.

S-a mai spus la evenimentul organizat de HORA, organizația patronală a hotelurilor și restaurantelor din România, că până la 1 iulie va fi elaborat un master-plan al investițiilor în turism. Că sunt deja peste 1400 de proiecte de dezvoltare în turism. Despre acest fel de documente nu suntem pe deplin lămuriți, în condițiile în care au mai fost câteva master-planuri în infrastructură. Și, în cuda numeroaselor master-planuri, anul trecut au fost inaugurați zero kilometri de autostradă!

Apoi, tot la întâlnirea proprietarilor de hotel, a responsabililor cu spațiile de cazare, ministrul turismului a mai spus că legea turismului va intra în vigoare de la începutul anului viitor. Ministrul se plângea că din 2002 în turism nu s-a făcut nimic, că e veche legislația. Și tot la conferință, Dragoș Anastasiu, un nume „greu” în domeniu, spunea că dacă era nevoie de această lege s-ar fi făcut deja. Acesta insista că degeaba facem promovare dacă imaginea României este proastă.

Turismul și regimul hotelier

În altă ordine de idei, la vârful ministerului turismului se făcea referire la spațiile de cazare care ocolesc fiscalitatea. Ministrul spunea că sunt suficiente spații de cazare în regim hotelier și care ocolesc legea, nu se supun impozitării și obțin venituri netaxate. Un lucru despre care am scris și noi, puteți (re)citi pe blogul Hotel Savoy Timișoara.

Oricum ar fi, chiar dacă intențiile guvernului sunt în favoarea dezvoltării turismului și vin în întâmpinarea oricărui proprietar de hotel, la conferința s-a mai relevat un lucru important. Acela că există o sumedenie de instituții ale statului care nu performează. Care consumă banii contribuabililor și reprezintă de fapt o frână de mână. Nevoia perteneriatului public-privat este evidentă în acest sens. Iar dacă se dorește promovare, colaborarea cu mediul privat hotelier și de advertising este vitală.

În ceea ce ne privește, pe noi, cei din Timișoara, ne îndreptăm cu viteză spre „boom-ul” hotelier din 2021. Când vom fi capitală culturală europeană.